Amenzi de peste 26 de milioane de euro pentru 31 de companii de pe piața comercializării lemnului. Cea mai mare sancțiune, luată de Holzindustrie Schweighofer

Amenzi de peste 26 de milioane de euro pentru 31 de companii de pe piața comercializării lemnului. Cea mai mare sancțiune, luată de Holzindustrie Schweighofer
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 19/01/2021, 13:48
Actualizat: 19/01/2021, 20:04

Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 129,6 milioane de lei, (aproximativ 26,6 milioane euro) 31 de companii care își desfășoară activitatea pe piața comercializării masei lemnoase din România. Cea mai mare sancțiune a fost aplicată companiei HS TIMBER PRODUCTIONS SRL, denumirea actuală a grupului austriac Holzindustrie Schweighofer, respectiv 51,7 milioane de lei.

Consiliuni Concurenței a anunțat, marți, că a sancționat 31 de companii de pe piața comercializării masei lemnoase din România, după ce a investigat licitațiile derulate în perioada 2011 – 2016.

Autoritatea de concurență a a constatat că în cazul a 45 dintre ele au fost încălcate regulile de concurență prin realizarea unor înțelegeri și/sau practici concertate pentru împărțirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, precum şi/sau pentru împărţirea surselor de aprovizionare.

Potrivit Consiliului Concurenței, companiile își coordonau comportamentul prin schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziție de masă lemnoasă, organizarea internă, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă.

„În acest fel, companiile eliminau concurența dintre ele în cadrul licitațiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preţ posibil, de cele mai multe ori, în detrimentul statului care încasa mai puțini bani”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

Top 3 al sancțiunilor pe piața lemnului

Cea mai mare sancțiune, de peste 51,7 milioane de lei, a fost aplicată companiei HS TIMBER PRODUCTIONS SRL, noua denumire, începând din decembrie  2019, a Grupulului Holzindustrie Schweighofer. În top trei urmează KRONOSPAN TRADING S.R.L (43,1 milioane de lei) și EGGER ROMANIA SRL, cu 22, 6 milioane de lei. Cea mai mică este de 54 de lei, pentru ARGATU CRISTI ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.

Potrivit Consiliului Concurenței, 13 companii au recunoscut încălcarea legii concurenței şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor (Alredia SRL, Egger Romania SRL, Explosiv Group SRL, Fagus Forest Prod SRL, Forest Land SRL, Genex Com SRL, HS Timber Productions SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebes SA, Kronospan Trading S.R.L., Limsilva Forest SRL, Silvania International Prod SRL, Silva Logistics Services SRL).

Kronospan Trading SRL a fost sancționată deoarece, la sfârșitul lunii octombrie 2018, a preluat activitatea de producţie, precum şi toate elementele conexe acesteia (stocuri, clienţi, furnizori, contracte, evidenţe contabile) de la Kronospan Sebes SA şi Kronospan Romania SRL, continuând activitatea economică a acestora.

La sfârșitul anului 2018, Consiliul Concurenței a a sancționat companiile Forestar SA, Nico Paul SRL și Saniral SRL cu amenzi totale de 2.315.077 lei (aprox. 497.866 euro) pentru trucarea unei licitații derulate de Romsilva prin Direcția Silvică Neamț pentru valorificarea lemnului fasonat.

În aprilor 2019, Consiliul Concurenţei anunța extinderea investigaţiei, declanșate în 2016, pe care o derula pe piaţa masei lemnoase din România asupra a altor 35 de companii care activează pe această piaţă, numărul celor investigate ajungând la 94 de companii, printre care Holzindustrie Schweighofer, Kronospan Romania, Egger Romania și Alredia. „Pe parcursul investigaţiei am obţinut noi indicii care sugerează implicarea mai multor companii din domeniu în posibile înţelegeri anticoncurenţiale, ceea ce arată că ne uităm cu mare atenţie la licitaţiile publice din acest sector”, a declarat la acea dată Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Propunerile Consiliului îmbunătăţirea concurenţei

Autoritatea de Concurenţă a derulat mai multe anchete sectorialeși analize pe piaţa lemului și a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei, care au şi fost preluate în reglementările din domeniu.

Astfel, potrivit documentului transmis, autoritatea de concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii.

De asemenea, Consiliul Concurenței a solicitat ajustarea legislației din domeniu, astfel încât nivelul de taxare să fie nediscriminatoriu, iar Romsilva să plătească taxe și redevențe ca toți ceilalți administratorii și/sau proprietarii de fond forestier.

Consiliul Concurenței precizează că a mai recomandat eliminarea condiţiei atestării sau să se permită participarea la licitaţiile organizate de administratorii de păduri proprietate publică, inclusiv a companiilor/persoanelor fizice care au încheiat contracte de prestări servicii cu operatori atestaţi pentru activitatea de exploatare forestieră.

În ceea ce privește modul de selectare a partizilor care vor fi recoltate de către Romsilva, autoritatea de concurență consideră că trebuie să se realizeze într-un mod nediscreţionar, în baza unei reglementări interne clare.

Totodată, pentru intensificarea combaterii tăierilor ilegale, autoritatea de concurență a recomandat Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, întocmirea cadastrului fondului forestier.

„Consiliul Concurenţei a recomandat Guvernului României realizarea (inclusiv cu sursă de finanţare din fonduri europene) unui program privind economisirea lemnului de foc, prin înlocuirea dispozitivelor ineficiente şi poluante utilizate de populaţie pentru încălzire, cu unele mai eficiente, ceea ce ar conduce la scăderea costurilor de încălzire şi reducere semnificativă a cererii de lemn de foc, aspect determinant în reducerea tăierilor ilegale”, se arată în documentul transmis.

Lista integrală a companiilor amendate:

  1. ALREDIA SRL: 529.979,18 lei
  2. ARGATU CRISTI ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ: 54      lei
  3. CUPAMARCU PRODCOM SRL: 1.470,25 lei
  4. EGGER ROMANIA SRL: 22.657.254,32 lei
  5. EUROMARCHET IMPEX SRL:                                                  108.531,14 lei
  6. EXPLOSIV GROUP SRL: 160.046,26 lei
  7. FAGUS FOREST PROD SRL: 74.747,67 lei
  8. FOREST LAND SRL:                                                              134.052,06 lei
  9. FORESTAR SA: 1.707.646,88 lei
  10. FRASINUL:                            3.025.956,89 lei
  11. FUL PROD COMPANY SRL: 128.762,01 lei
  12. GELU TRANSEXPLOR SRL 305.616,30 lei
  13. GENEX COM SRL: 378.598,05 lei
  14. GILFOR SRL:                                                 288.679,65 lei
  15. GYORGY L. TIBOR ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ: 32.528,48 lei
  16. H L V TRANSILVANIA SRL: 163.741,02 lei
  17. HS TIMBER PRODUCTIONS SRL: 51.788.472      lei
  18. KRONOSPAN ROMANIA SRL: 1.922.142,2  lei
  19. KRONOSPAN SEBES SA:                 1.368.636,88 lei
  20. KRONOSPAN TRADING S.R.L.: 43.148.358,85 lei
  21. LIMSILVA FOREST SRL: 276.824,00 lei
  22. RAUMOND IMPEX SRL: 117.372,53 lei
  23. SILVANIA INTERNATIONAL PROD SRL: 442.898,90 lei
  24. SILVA LOGISTICS SERVICES SRL: 586.165,44 lei
  25. SIMI-CON EXPLOATARE SRL: 217,42 lei
  26. SIMICOM SRL: 198.905,99 lei
  27. SIRVA-TOUR SRL: 45.589,90 lei
  28. SORIN-ALCOS SRL:                                                        16.701,83 lei
  29. TRANS MONICA SRL: 864       lei
  30. VALCON SRL:                        1.705,61 lei
  31. VORTEX SRL 72.303,23 lei

„EREGGER a decis să coopereze pe deplin cu Consiliul Concurenței”

După anuțul Consiliului Concure, reprezentanții EGGER au transmis un comunicat de presă prin care și-au exprimat punctul de vedere privind amenda primită. Potrivit documentului transmis, compania a acceptat plata unei amenzi, deși angajații EGGER nu au inițiat încălcări ale regulilor de concurență.

„Am cooperat în cadrul acestei proceduri încă de la început și am furnizat autorității de concurență toate informațiile necesare pe parcursul investigației”, spune Alina Chifan, Director Comercial în cadrul EGGER România. „Ca urmare a investigației, s-a constatat că anumiți angajați responsabili ai companiei nu au adoptat un comportament întocmai corect din punct de vedere concurențial. Deși acești angajați nu au inițiat ei înșiși vreo încălcare a regulilor de concurență, nici nu au oprit practicile în cauză. De aceea, am acceptat fără rezerve să plătim această amendă”.

Ținând totodată cont de participarea activă a EGGER România în clarificarea situației, Consiliul Concurenței a avut în vedere circumstanțe atenuante pentru reducerea nivelului amenzii. „Faptul că EGGER are o reputație, recunoscută la nivel național (și global), de companie ce își desfășoară activitatea în conformitate cu legile și alte reglementări în vigoare și că încălcările identificate ale regulilor de concurență sunt excepții absolute a făcut diferența – o diferență pozitivă”, spune Alina Chifan.

Reprezentanții companiei au transmis și cum a fost stabilită amenda în valoare de 22,6 milioane de lei.

„Potrivit Legii Concurenței, punctul de plecare pentru calculul amenzii este reprezentat de cea mai recentă cifră de afaceri totală a companiei. Volumul mic de achiziții care a făcut obiectul încălcării reținute în sarcina EGGER România, a avut, de asemenea, un efect atenuant. În plus, Consiliul Concurenței a găsit ca fiind pozitiv faptul că întreprinderea implementase, între timp, propriul program de conformare cu regulile de concurență, organizând sesiuni de training, de conformare cu legislația în materie, nu numai pentru proprii angajați, ci și pentru furnizori și alți parteneri comerciali”, se arată în documentul transmis.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu iși face dreptate în instanță. A urgentat procedura pentru a-și lua mai rapid...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Prințul Harry și Meghan au confirmat. Vestea face deja înconjurul lumii
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi